Primaria Comunei Castelu – Pagina 11 – Judetul Constanta, Str. Republicii, nr. 58, sat Castelu (Com. Castelu)
Consiliul Județean Constanța se implică în dezvoltarea fotbalului constănțean

Consiliul Județean Constanța se implică în dezvoltarea fotbalului constănțean, prin finanțarea cu suma de 1.435.432 lei, a proiectului „Fotbalul – o punte spre comunitate” al Asociației Județene de Fotbal Constanța. Această finanțare a fost acordată în baza Legii nr. 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice. Astfel, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu s-a deplasat astăzi, alături de reprezentanții Asociației, în localitățile Castelu, Medgidia, Cobadin și Ciocârlia, pentru a le oferi copiilor şorturi, tricouri, jambiere și mingi de fotbal.

Sportul înseamnă sănătate, dedicare și perseverenţă, iar toate aceste considerente împreună cu susţinerea noastră, duc la performanţă. Prin implementarea acestui proiect, instituția pe care o conduc susţine şi promovează sportul, impulsionând tinerii judeţului spre performanță. Bucuria și emoția acestor copii talentați, ce au nevoie de susţinere, este cea mai bună răsplată pentru noi. Felicitări celor de la Asociația Județeană de Fotbal Constanța, pentru că au făcut posibil acest proiect. Cu siguranţă, doar împreună, vom reuşi să realizăm lucruri benefice pentru sportivii judeţului nostru” – Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța.

Bancomate aruncate în aer în Constanța, după o metodă “împrumutată” din Italia

O metodă de jefuire a bancomatelor folosită în Italia, în anii 2020 – 2021, a fost pusă în aplicare la Constanța. Suspecții, un bărbat și o femeie – cetățean italian, afiliată unei grupări de tip mafiot – au fost prinși după ce au aruncat în aer ATM-ul de la Pavilionul Expozițional. Cei doi sunt suspecți și în cazul jafului din urmă cu aproximativ două săptămâni, de la Castelu.

a aproximativ două săptămâni după ce a fost jefuit singurul bancomat din localitatea Castelu, prin folosirea de explozibil, aceeași metodă de operare a fost folosită și pentru jefuirea unui ATM din municipiul Constanța. Este vorba despre un bancomat de la Pavilionul Expozițional Constanța, iar atacul a fost dat în noaptea de luni spre marți, 28 spre 29 noiembrie. De data aceasta, suspecții au fost prinși imediat de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județeană Constanța, sprijiniți de colegii de la Direcția de Investigații Criminale, din cadrul Poliției Române.



Legături cu o grupare de tip mafiot, din Italia

Potrivit unor surse apropiate anchetei, suspecții au folosit explozibil pentru a încerca să jefuiască acest al doilea bancomat, cum au procedat și la Castelu, în noaptea de 17 spre 18 noiembrie. Nu știau însă că erau supravegheați de oamenii legii, care aveau indicii privind identitatea acestora și erau pe urmele lor după primul jaf. Astfel că, după ce au încercat să dea lovitura, au încercat să fugă. Au fost prinși însă în scurt timp, pe bulevardul Aurel Vlaicu, în zona Campusului Universității „Ovidius”.

Potrivit unor surse neoficiale, cei doi au fost identificați ca fiind Călin Gheorghe Apostol, de 48 de ani, și Katia Sanginesi, de 55 de ani, cetățean italian. Aceleași surse au precizat că femeia ar avea conexiuni cu o grupare de crimă organizată, denumită ‘Ndràngheta. Presa italiană arăta că gruparea din care ar face parte Sanginesi e formată din șapte persoane, dintre care șase au fost reținute, inclusiv soțul femeii. Pe de altă parte, fotografii publicate de constănțean pe rețelele de socializare arată că între cei doi suspecți se dezvoltase o relație amoroasă.

Conform poliției italiene, gruparea ar fi dat șase atacuri la bancomate din Avellino, Benevento și Roma, în perioada iulie 2020 – ianuarie 2021. Pe lângă furt calificat și daune provocate băncilor și oficiilor poștale atacate, membrii grupării mai sunt acuzați de asociere la un grup infracțional specializat în fabricarea de explozibil și transport de bunuri furate.



În pavilion erau trei paznici în momentul deflagrației

În altă ordine de idei, referitor la cum a fost posibil ca suspecții să pună explozibil la bancomatul de la Pavilionul Expozițional, în condițiile în care acesta este monitorizat cu pază umană, reprezentanții Consiliului Județean Constanța, în administrarea căruia se află, au precizat: „Direcția de Pază a județului Constanța asigură securitatea Pavilionului Expozițional Constanța cu trei posturi de pază, formate din personal nepurtător de armament. În interiorul obiectivului, cele trei posturi sunt dispuse la fiecare intrare a pavilionului. Bancomatul asupra căruia au acționat hoții se află la intrarea principală, dinspre bulevardul Mamaia. În jurul orei 3:35, angajatul Direcției de Pază, care asigura paza intrării principale, a auzit explozia, după care a ieșit afară. Acesta a fost momentul în care persoane necunoscute aflate în fata obiectivului au fugit. Angajatul, conform procedurilor de lucru, a anunțat poliția, ulterior chemând în sprijin și echipajul de intervenție al direcției. Aceștia au ajuns la obiectiv în mai puțin de trei minute, ulterior a ajuns și primul echipaj de poliție.

Postul de pază este amplasat in interiorul pavilionului. Cei care au acționat asupra bancomatului au amplasat încărcătura în exteriorul obiectivului. Angajatul direcției nu a avut posibilitatea să îi observe sau să îi audă”.

De precizat că imaginile de pe camerele de supraveghere nu sunt văzute în timp real de paznici, ci sunt stocate pe dispozitive speciale. Imaginile au fost puse la dispoziția Poliției, iar agenții de pază au fost audiați în cursul dimineții de marți. Pe de altă parte, se impune precizat faptul că niciunul dintre paznici nu a fost rănit, în schimb, în deflagrație a fost omorâtă o pisică, ce se afla lângă bancomat când a explodat.

„Polițiștii Direcției de Investigații Criminale – Inspectoratul General al Poliției Române, împreună cu cei ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au prins în flagrant delict două persoane, imediat după ce ar fi aruncat în aer un bancomat din municipiul Constanța, amplasat în Pavilionul Expozițional Constanța, și ar fi sustras banii din interiorul ATM-ului. Cei în cauză, un bărbat de 48 de ani, respectiv o femeie de 55 de ani, sunt bănuiți și de comiterea unei fapte similare în localitatea Castelu și a unei tentative, prin același mod de operare, comise în Mamaia. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru stabilirea întregii activități infracționale”, au transmis polițiștii.

La Castelu, în bancomat au rămas 100.000 de lei, după jaf

Reamintim că în noaptea de 17 spre 18 noiembrie, în jurul orei 3.15, polițiști din cadrul Secției 4 Rurale Medgidia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bancomat din comuna Castelu a fost spart.

La fața locului au ajuns, pe lângă ofițerii de la Serviciul Investigații Criminale, și criminaliști, dar și ofițeri ai Serviciului Român de Informații, dat fiind faptul că a fost folosită o formă de explozibil. Bancomatul, care aparține BRD, era montat pe peretele clădirii în care funcționează Căminul Cultural și Poliția Locală din Castelu. Comuna este supravegheată cu sistem video, dar autorii au avut grijă, înainte să acționeze, să taie firele de alimentare ale camerei de supraveghere amplasate în imediata vecinătate a clădirii unde se afla bancomatul. În urma verificărilor s-a constatat faptul că în bancomatul jefuit se afla suma de peste 100.000 de lei, urmând ca reprezentanții unității bancare respective să comunice suma totală care se afla în bancomat înainte de producerea exploziei. 

Copyright: Informații preluate din site-ul www.cugetliber.ro